Dispozitive de stocare

Istoria CD-ROM-urilor nu este prea indepartata de zilele noastre. Preocuparile in acest domeniu se remarca indeseobi dupa anul 1980, in urma unei intelegeri intre renumitele companii Philips shi Sony. Pana la aceasta data fiecare dintre cele doua companii realizase, dupa propriile conceptii si tehnologii,anumite variante de CD-ROM-uri insa abia in anul 1982, ca urmare a intelegerii stabilite, acestea au definitivat standardul actualelor CD-ROM-uri.Discurile CD-ROM si discurile CD-audio sunt asemanatoare (unii spun identice) dar in acelasi timp sunt si diferite unele fata de altele.Ele sunt identice ca suport,ca principiu de citire,si ca marime si format fizic,insa difere din punct de vedere al continutului informational si al unitatilor hard pentru inregistrare si redare.Un CD-audio, introdus insa intr-o unitate hard de CD-ROM,va putea fi citit si redat fara probleme.

CD-ROM-ul - Principalele caracteristici de performanta ale unitatilor de CD sunt : capacitatea de sctocare ;timpul de acces ; rata de transfer ;viteza de lucru.Capacitatea de stocare la un CD este de 650 MB,fiind cu mult mai superioara floppy-discului dar la concurenta cu HD.Timpul de acces reprezinta ,ca si la HD,durata de timp ce se consuma din momentul emiterii unei cereri de citire sau scriere si pana in momentul cand incepe efectiv operatia respectiva.. Acest parametru se masoara in milisecunde shi este mai mare ca la HD, fiind cuprins ,in medie, intre 100 ms. si 400 ms. iar la cele mai moderne scade sub 100ms.Astfel in timp ce la hard disk-uri timpul de acces se situeaza sub 20 milisecunde , la CD-ROM-uri timpul de acces nu scade cu mult sub 100 milisecunde .Timpul mare de acces se explica, in primul rand, prin faptul ca la fiecare accesare CD-ul trebuie adus la o anumita viteza de rotire, in timp ce hard disk-ul are o viteza de rotatie constanta, iar in al doilea rand capul de citire, la unitatea CD, este ceva mai greu ca la hard disk, continand mai multe elemente (laserul,fotocelula, unitatea de focalizare s.a.), iar manevra acestuia cere mai mult timp. Din acest punct de vedere unitatile CD se afla in curs de perfectionare.Rata de transfer se refera la cantitatea de informatie ce se transfera intr-o secunda si poate fi cuprinsa intre 150KB/s (la primele tipuri de unitatide CD-uri) si peste 3000 KB/s (la unitatile moderne). Rata de transfer depinde, in primul rand de timpul de acces si de viteza de lucru a unitatii CD.Viteza de lucru reprezinta un parametru care influienteaza direct rata de transfer si timpul de acces si se stabileste in raport cu primul tip de unitate CD numit single-spid, care lucra cu un transfer de 150KB/secunda si fata de care s-au dezvoltat apoi viteze de 2xSpeed, de 4xSpeed, de8xSpeed s.a.m.d. ajungandu-se in prezent pana la 24x, pentru care ar corespunde, cel putin teoretic, unei rate de transfer de 300KB/s.Desi mult superior fata de Floppy-disk, CD-ul prezinta si unele dezavantaje. Astfe, pe langa timpul de acces mai mare si rata de transfer mai mica fata de HD, un alt dezavantaj principal al unitatii CD este acela ca, majoritatea acestora (existente pe piata) permit numai citirea nu si scrierea.

Dvd-ul - Deşi capacitatea de stocare a unui CD-ROM este semnificativă,multe programe şi jocuri incep să aibă dimensiuni din ce in ce mai mari;au apărut deja enciclopedii sau programe pe 4-5 CD-ROM-uri.Problema aceasta este rezolvată prin apariţia DVD-ROM-ului,următorul pas după compact disc.DVD-ul va fi foarte important pentru utilizatorii computerelor pentru ca va fi folosit pentru cele mai mari şi mai interesante jocuri,pachete de programe şi filme.Tehnologia DVD va inlocui,probabil,casetele video care există la ora actuală pe piaţă.Un disc DVD arată ca un CD obişnuit,dar punctele purtătoare de informaţie binară (0 şi 1) sunt mult mai mici şi mai apropiate unele de altele.Aşa că in loc de 650 MB de informaţie care pot fi stocaţi pe un CD, un DVD poate stoca acum pană la 4,7 GB.Spre deosebire de CD,un DVD poate avea două feţe pe care să se inregistreze informaţie,aşa că intorcandu-l se mai pot citi incă 4,7 GB de informaţie.Iar pe viitor discul va avea mai multe straturi in interior astfel că va putea stoca peste 15 GB – sufficient pentru cel mai mare program imaginabil.

Unităţi DVD-ROM - Pentru a rula un DVD ,este nevoie de o unitate DVD-ROM – arată la fel ca unitatea de CD-ROM, dar are două lasere:unul pentru citirea CD-urilor clasice,iar celălalt pentru discuri DVD.După ce am instalat o unitate DVD-ROM in PC,el va putea să citească orice tip de CD – fie el vechi sau mai nou.

Filme pe discuri - Capacitatea uriaşă a discului DVD este ideală pentru a stoca poze şi sunet de înaltă calitate – de fapt,Hollywood-ul a avut încă de la început un rol important în lansarea DVD-ului.Aceasta deoarece filmele încep să fie lansate atat pe casete video,cat şi pe DVD.Pentru a rula aceste Video-DVD-uri pe PC este nevoie de o placă decodoare Video-DVD,care funcţionează paralel cu placa video a PC-ului.Pe măsură ce apar PC-uri tot mai puternice,nu o să mai fie nevoie de o placă video suplimentară,deoarece întreaga activitate de derulare video va fi realizată în interiorul procesorului central ultrarapid al PC-ului.

Înregistrarea unui DVD- Ca şi la CD-ROM-uri,există DVD-ROM-uri pe care se poate scrie informaţie,dar şi DVD-ROM-uri pe care se poate inscripţiona informaţie şi se poate şterge şi apoi rescrie o altă informaţie.Se pot folosi acestea pentru a degrava hard discul de un număr uriaş de fişiere sau pentru a stoca temporar imagini video şi muzică.

Memoria Flash- Complexitatea operaţiilor efectuate de un calculator, ca şi viteza sa de calcul, depind – în principal – de capacitatea, viteza şi organizarea memoriei sale; de fapt istoric vorbind, evoluţia calculatoarelor electronice, prin cele patru generaţii, a fost determinată în mare măsură de creşterea capacităţii şi vitezei memoriei lor. Memoria flash este o formă de memorie non-volatilă pentru calculator care poate sã fie ştearsă electric şi reprogramată. Este o tehnologie care este în primul rând folositã în cardurile de memorie.Spre deosebire de EEPROM(Electronically Erasable Programmable Read-Only Memory), memoria flash este ştearsă şi programată în blocuri compuse din locaţii multiple (în memoria flash timpurie întreg cipul trebuia sã fie şters dintr-o dată).Memoria flash costă mai puţin decât EEPROM în consecinţă a devenit tehnologia dominantă oriunde este nevoie de o cantitate semnificativă, de o categorie solidă de depozitare non-volatilă. Memoria flash este non-volatilă ceea ce înseamnă că nu are nevoie de energie pentru a menţine informaţia stocată în cip.În plus memoria flash ofera un timp de acces pentru citirea datelor foarte rapid şi o mai bună rezistenţă la şocurile cinetice decât hard disk-urile. Aceste trăsături explică popularitatea memoriei flash pentru aplicaţii ca de exemplu stocarea pe dispozitive baterie-putere. O alta ispită a memoriei flash este faptul că este aproape indistructibilă de un mediu fizic obişnuit fiind în stare să reziste la presiuni intense şi la apă fiartă.

Smart Media- SmartMedia(numită iniţial SSFDC, prescurtare de la Solid State Floppy Disk Card – cartelă de dischetă semiconductoare) este cea mai simplă dintre dispozitivele de memorie flash. Cartelele SmartMedia conţin numai memorie flash, fără nici un circuit de control. Această simplitate înseamna că pentru asigurarea compatibilităţii între diferitele generaţii de cartele SmartMedia este necesară modernizarea dispozitivelor care folosesc memoria SmartMedia. Dezvoltarea acestui standard este coordonată de SSFDF.

Multi Media Card - MultiMediaCard (MMC) este cel mai nou şi mai mic dispozitiv de stocare cu memorie flash conceput pentru aparatele foto digitale şi o mare varietate de alte dispozitive, inclusiv telefoane inteligente, playere MP3 şi camere video digitale. Memoria MMC a fost dezvoltată în comun de SanDisk şi Infineon Technologies AG (anterior Siemens AG) în noiembrie 1997. Cartelele MMC folosesc o interfaţă serială simplă, cu 7 pini, pentru conecatrea dispozitivelor şi conţine o memorie flash cu tensiune scăzută. A fost propusă pentru dezvoltarea unei versiuni sigure, SecureMultiMediaCard , pentru stocarea în memorie flash a muzicii digitale protejată prin copyright. În 1998 a fost fondata MMC Association, pentru susţinerea standardului MMC şi sprijinirea dezvoltării unor noi produse.Memory Stick - Compania Sony, care produce atat calculatoare notebook, cât şi o mare varietate de aparate foto digitale şi camere video, are o versiune proprie, brevetată, de memorie flash, numită Sony Memory Stick. Aceste dispozitive au un comutator unic de protectie la ştergere, care împiedică ştergerea accidentală a fotografiilor. Sony a acordat licenţa tehnologiei Memory Stick şi altor companii, cum ar fi Leaxer Media.

Ata Pc Card (PCMCIA) - Deşi tipodimensiunea PC Card (PCMCIA) este acum folosită pentru orice, de la adaptoare pentru jocuri la modemuri şi de la interfeţe SCSI la adaptoare de reţea, iniţial a fost utilizată pentru memoriile de calculator, aşa cum arată şi vechiul acronym, PCMCIA(Personal Computer Memory Card International Association).Spre deosebire de modulele RAM obişnuite, memoria Pc Card se comporta ca o unitate de disc, folosind standardul PCMCIA ATA(at Attachament). Cartelele PC Card pot avea trei grosimi, dar toate au lungimea de 3,3 inci şi lăţimea de 2,13 inci.

Memoria Flash - Memoriile Flash permit atât citirea cât şi înscrierea informaţiei în timpul funcţionării normale; sunt memorii cu densitate mare, nevolatile, folosite în cele mai diverse aplicaţii de la aparatele de fotografiat digitale la înlocuirea de hard-diskuri. Performanţa memoriei flash depinde de trei parametri: tipul chip-urilor de memorie flash utilizate, tehnologiile lor de producţie şi capacitatea acestora.În cardurile de memorie se aplică doua tipuri de chip-uri: MultiLevel Cell (MLC, celule multinivel) şi SingleLevel Cell (SLC, celule pe un singur nivel). Datorită tehnologiei de păstrare a datelor, primul tip permite asigurarea unei capacităţi mai mari a chip-ului, la dimensiuni mai mici într-o celulă a memoriei. Însă o astfel de tehnologie nu permite atingerea unor performanţe bune. Utilizarea celulelor de memorie single level, care stochează doar o singură valoare, asigură o viteză şi o siguranţă sporite, însă micşorează capacitatea maximă a chip-ului.Există doua tipuri de matriţe ale memoriei flash: NOR şi NAND. NOR-flash este construită pe baza a doua elemente logice de bază, NOT (nu) şi OR(sau), şi este o dezvoltare relativ recentă a acesteia. Memoria flash, produsă sub această tehnologie este capabilă să asigure aceesul randomizat către o celulă de memorie, fără a citi succesiv toata pagina de memorie. Ca rezultat, viteza de acces spre informaţiile "distribuite" creşte, ceea ce face din NOR o alegere bună pentru PDA, playere multimedia etc. Acest tip de memorie este mai scump, însă perfecţionarea tehnologiilor vor ieftini acest tip de memorieflash.NAND-flash se deosebeşte de NOR la termenii logici utilizaţi – NOT(nu) şi AND(si) - dar şi prin citirea şi scrierea succesivă foarte rapidă a paginii de memorie. Această particularitate face din acest tip o alegere bună pentru fotografiere şi înregistrare video, unde este necesară o viteză mare de transfer al datelor de la procesor la suportul informaţional.Capacitatea chip-urilor nu influenţează decisiv performanţa, însă e totuşi important: cu cât chipul este mai încăpător şi modern, cu atât mai mare este viteza de citire şi scriere succesivă. În general acest fapt se datorează miniaturizării proceselor tehnologice, utilizate la fabricarea cardurilor.Un loc important în performanţele cardului o are şi controller-ul. Însă aici totul ramâne la "preferinţele" producătorului.

Unitate flash prin USB - Unitaţile flash USB sunt de tip NAND- dispozitive de stocare a datelor în memorie flash cu interfaţă USB (universal serial bus) integrată. Ele sunt de obicei mici, cu greutate specifică mică, pot fi şterse şi rescrise. Capacitatea este limitată numai de densităţile curente ale memoriilor flash, deşi costul pe megabyte ar putea să crească rapid la capacităţi mari datorită componentelor scumpe.Unitatile flash USB ofera potenţiale avantaje peste alte dispozitive de stocare, în special peste floppy disk. Ele sunt mai compacte, în general mai rapide, reţin mai multe informatii, şi sunt mai de încredere decât dischetele floppy. Aceste tipuri de unităţi folosesc standardul de capacitate a memoriei USB, suportat nativ de sistemele de operare moderne cum sunt LINUX, MAC OS X, UNIX şi WINDOWS.O unitate flash se compune dintr-o placuţă mică de circuit imprimată, ambalată în plastic sau metal dupa caz, făcând ca unitatea să fie destul de viguroasă ca să poată fi dusă de colo-colo, într-un buzunar, ca o cheie. Doar conectorul USB iasă înafară din această protecţie şi este de obicei acoperit de un capac demontabil. Majoritatea unitaţilor flash folosesc tipul de conectare USB permiţându-le să fie conectate direct la un port pe un calculator personal.Pentru a accesa informaţiile stocate într-o unitate flash, aceasta trebuie să fie conectată la un calculator,sau prin conectarea într-o secţie gazdă USB construită în calculator, sau într-un hub USB. Unităţile flash sunt active numai când sunt introduse într-o conexiune USB şi îşi ia toată energia electrică necesară de la rezerva furnizată de acea conexiune. Oricum unele unităţi flash , mai ales cele de viteză mare, care utilizează USB-ul 2.0 standard, ar putea necesita mai multă putere decat cantitatea limită furnizată de un bus-powered USB hub, ca şi cele construite în unele tastaturi sau monitoare. Aceste unităţi nu vor lucra numai dacă sunt conectate direct la o gazdă conducatoare sau la un hub self-powered.

Bibliografie
– Scott Mueller – Editia IV – vol. II, Pc depanare si modernizarewww.wikipedia.org : http://en.wikipedia.org/wiki/USB_flash_drivehttp://en.wikipedia.org/wiki/Memory_cardhttp://en.wikipedia.org/wiki/Flash_memoryhttp://en.wikipedia.org/wiki/Compact_Flashhttp://en.wikipedia.org/wiki/EEPROM