Imaginea femeii in faţa barbaţilor

Definiţia sau motto-ul care caracterizează femeia înca din trecut este că ea reprezintă sexul frumos. Nu se spune nimic despre inteligenţă, despre faptul că este capabilă să se descurce în anumite situaţii, ci pur şi simplu că este frumoasă.
Bărbatul în general iubeşte femeia pentru el, sacrificând-o. Ataşamentul lui este egoist, o iubeşte pentru el nu pentru ea, o consumă şi nu o cultivă. Făptura aceasta, pe care bărbaţii o numesc femeie dispune de însuşiri ce trebuie valorificate, nu numai în folosul ei, ci şi pentru cei ce îşi caută unitatea, acordarea principiilor existenţei, împlinirea.Ce ar insemna lumea bărbaţilor, umanitatea de care dispun, fără natura şi existenţa feminina? Ea este un factor specific de plenitudine a vieţii. Existenţa bărbatului fără prezenţa feminină ar fi abstractă şi pustie, nu ar cunoaşte tensiune, nu ar avea îndemn şi nici savoare. Azi oamenii nu mai ştiu că femeia trebuie să fie frumoasă şi să rămână permanent femeie, cu întreg complexul de însuşiri care o definesc şi care o fac să genereze viaţa în ce are mai intim, mai secret si mai fecund. Cel ce iubeşte o femeie caută o compensaţie, caută o împlinire supremă prin ceea ce el nu este şi nu posedă, caută ceva specific naturii umane feminine, care să-i poată aduce unitatea, echilibrul şi armonia. Natura şi destinul femeii care sunt mult mai splendide decât ne închipuim, păstrează un caracter pozitiv şi major ce urmează să fie cultivate în sensul desăvârşirii lor şi fericirii noastre. Femeia, asa cum o vad contemporanii, are o utilitate în limitele biologiei şi economiei. Calităţile ei morale, farmecul şi cântecul ei interior, rămâne în seama poeţilor. Femeia este a lumii noastre, cu chipul madonei, cu rodul bogat a tot ce are mai frumos aceasta lume, purtătoare a fiorului transcedentar al existenţei. Femeia cultivă devotamentul şi jertfa, ea aducâmd la viaţă puterea depaşirii de sine, puritatea şi îndemnul la frumuseţe. Calitatea ei fundamentala este generarea, ceea ce face din maternitate o dimensiune a ei cu totul specifică. Această calitate a ei a fost deseori gresit interpretata. Maternitatea nu este numai un fapt al naturii organice, nu este un act de reproducţie, ci este însăsi grandoarea umană a femeii, este darul suprem al existenţei universale. Prin maternitate, femeia se împlineşte şi îi împlineşte pe alţii. Rolul ei istoric - pentru că există şi un astfel de rol - este puţin vizibil dar substanşial, ea fiind anonima creatoare a civilizaţiei. Bărbaţii iubesc femeia, dar nu o cunosc şi o iubesc la nivelul şi pe măsura lor individuală de a o întelege.Condiţia specifică a femeii, natura ei intimă este tratată ca fenomen biologic sau cel mult psihologic. În fond este aici o problema metafizica. Văzută ca principiu existenţial, ea capătă o calitate specifică ascunsă care se numeste feminitate, calitate care după poziţia unilaterală şi superficială practicată, nu poate fi înţeleasă. Feminitate nu inseamna numai gingasie, ci un complex de însuşiri care i-au dat grandoare. Femeia are umanitatea ei, fiinţa cu o structură proprie, cu o viaţă interioară specifică, ea deţinând valori şi sensuri cu totul particulare şi general umane deodată.Când spunem ca o femeie este frumoasă, nu ar trebui să consideram în mod exclusiv numai linii si forme pentru că frumusetea femeii poate veni şi din alte însuşiri. E vorba de calităţile ce vin din natura proprie umană, din viaţa intelectuală şi interioară. Frumuseţea pe care o vedem şi de care se bucură bărbaţii nu aparţine numai trăsăturilor regulate sau armoniei unor dimensiuni.Ea aparţine structurii şi vieţii interioare care dă expresie unui mod propriu de manifestare, ce poate duce la un adevărat stil moral.
Fără gingăşie, fără fineţe sufletească, fără un fundal permanent de poezie şi în sfârşit fără eleganţă în întreg modul sau de comportare, frumuseţea femeii rămâne rece şi inexpresivă. Tonul vorbirii, privirea şi chiar gestul, susţinute de acest complex de date interioare, duc în mod sigur la acea frumuseţe care îi cucereşte pe bărbaţi. Frumuseţea ei este neîndoielnic linia şi forma, dar este în primul rând farmecul care vine de dincolo de fizic.
“Cred că dragostea ne ridică în propriii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti”. (Octavian Paler)